Bună ziua dragilor răsdragilor, sper să aveți o săptămână minunată. 🙂 Și, ca să încălzim motorașele aparatului gânditor, ce-mi trecu mie prin căpșor? Pentru că deseori citesc lucruri relativ interesante în acest online, și pentru că ar fi prea mult să tot dau share anumitor link-uri pe pagina de blog, am zis să le-nșir aici.
Lucruri ce mi-au plăcut, ce-am descoperit altfel, ce-am furat de la alții, ce consider că merită citit, știut, sau văzut, dar pe scurt, fără să dedic articole pe blog pentru asta. Pentru că lucruile bune merită date mai departe. I-am zis combustibil pentru minte, din engleză, deh, să nu credeți că-s originală. Nu știu care va fi frecvența acestor articole, n-am nimic programat. Să-i dăm drumul, pentru început!
Nesupusele – un proiect clar ambițios, despre povestea a 100 de femei din România care au spart bariere sau au fost ”altfel”. Se acceptă propuneri, aparent. E un fel de ”Povești de seară pentru fete rebele”, dar pe românește. Sună bine, o să fiu cu ochii pe el. 🙂
România neîmblânzită – un film care merită văzut, va fi lansat în cinematografe din 13 Aprilie. 🙂 Narat de Victor Rebengiuc, pare așa un documentar desprins din cele realizate de BBC sau National Geographic. Pagina de Facebook a filmului este, de asemenea, foarte simpatică!
Inteligența motrică – Despre nevoia de mișcare, antrenamente funcționale, un interviu foarte fain cu un om energetic. 🙂 Îl recomand pentru că și eu aș vrea să mă apuc de un antrenament funcțional la un moment dat, dar încă simt că nu e momentul – poate mai târziu în an, după prima jumătate. Poate aș încerca și cățărările? M-ar tenta, dar mă mai gândesc.
Tu știi cine ești? – Un articol despre autenticitate – un pic un pic filozofic, dar care pune semnul întrebării asupra ce (mai) înseamnă în ziua de azi, să fii autentic.
10 toughest questions we get – by Melinda and Bill Gates – Îmi plac foarte mult atât întrebările pe care le-au primit cei doi, cât și răspunsurile pe care le dau. Mi se par de bun simț și destul de inspiraționale. Care-i responsabilitatea oamenilor cu mulți bani? Ce câștigi, de fapt, prin faptul că ești filantropic? De ce lucrați cu corporațiile? Câteva din întrebările pe care poate ne-am gândit și noi la un moment dat că am vrea să le adresăm celor doi. 🙂
Gratitude comes from noticing your life, not thinking about it – Ah, David de la Raptitude, întotdeauna cu ceva bun de rumegat. De data asta, despre recunoștință, dar privită altfel, nu din capul nostru, nu cu liste de ”5 motive pentru care sunt recunoscător azi”. Cel mai bine o rezumă fraza asta: ”Cultivating gratitude this way creates a completely different relationship to the good in your life than simply revisiting in your mind the logical reasons you ought to feel grateful.”
The moral dilemmas of the Fourth Industrial Revolution – O suită de întrebări despre ce ne așteaptă / ce ne-ar putea aștepta de la a patra revoluție industrială pe care o trăim deja, mai ales din punct de vedere etic. Eu personal încerc să mă obișnuiesc cu ideea, și totodată să scap de frica inteligenței artificiale, pentru a o înțelege mai bine (un drum lung până acolo).
Două de la The Guardian:
Should we give up half of the Earth to wildlife? – O problemă ce mă întristează enorm, cum se pierde populația animalelor sălbatice din cauza exploatărilor masive și cât ar trebui să protejăm din natură ca să avem o planetă sănătoasă? Unde tragem linia? Fain zice domnul Attenborough: ”We need to ensure that we have enough life forms on Earth to ensure the planet’s health. But how many is enough? We simply do not know the answer to that question – though I think we should assume that it is a fairly large number and that they need protecting.”
How do you build a healthy city? – Pe ăsta probabil că îl știți, dar îl pun totuși aici. Un exemplu din Copenhaga despre cum să fii ”un oraș sustenabil din punct de vedere al sănătății”. Și nu, nu e vorba DOAR despre biciclitul ca stil de viață. 🙂 O să ziceți că niciunde nu-i perfect, și așa este – sunt sigură că, aidoma în alte țări scandinave, sunt probleme și în Copenhaga. Dar îmi place abordarea lor și cred că e un exemplu bun de luat.
În altă ordine de idei, am terminat, în sfârșit, cartea Maestrul și Margareta, de Mihail Bulgakov. Ați citit-o? Eu simt că trebuie să mai sap un pic despre dedesubturile cărții ca să-i prind pe îndelete înțelesul, dar în final, mi-a plăcut. Diavolul face un popas în Moscova, însoțit de un alai pe puțin ciudat, care include un motan gras, arogant, vorbăreț, și foarte pofticios (Behemot). :))) O să încerc să-i scriu o recenzie în zilele ce vin.
Și, dacă vă place rock-ul psihedelic, în 10 martie vin la Reflektor Venue în Timișoara cei de la Motorpsycho, o trupă norvegiană. Habar nu aveam de ei înainte să fie evenimentul, dar i-am ascultat, și mi-au plăcut, și o să merg la concert, pare fain. 🙂
Cam asta. Voi ce-ați mai citit fain, auzit, văzut, ascultat? 🙂
Foarte faina ideea si sper sa continui cu astfel de articole. Am intrat pe cateva link-uri sa aflu lucruri noi si imi place selectia ta. Doar interviul cu Vlad Cvașa nu mi se pare ok pentru ca m-am saturat de oameni care nu au studii dar „nu considera depresia o boala”. Keep up the good work 🙂
Eh, da, aia mi s-a părut și mie deplasat, am strâmbat un pic din nas când am citit, e drept. (o să-l întreb live de ce consideră asta:P) 🙂 Mulțumesc, Simo!