Uneori, cred eu, cărțile au un mod de a-și găsi drumul către noi. Puteți înlocui asta cu ”mesaje”, ”semne”, ce are sens pentru voi. Mie mi se întâmplă, câteodată, ca unele povești să îmi cadă în mână când am nevoie. Așa s-a întâmplat cu ”Biblioteca de la Miezul Nopții” de Matt Haig, de care nu auzisem, dar peste care mi-au căzut ochii la începutul lunii când am dat scurt o fugă la Cărturești. M-a atras descrierea de pe spate:
Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găsi răspunsul într-o bibliotecă?
Atunci când Nora ajunge în această bibliotecă, are șansa să îndrepte lucrurile – o viață plină de durere și de regrete. Are ocazia să facă totul altfel și să-și dea seama cum ar putea avea viața perfectă. Dar lucrurile nu sunt tocmai cum și le imaginează ea… Curând, alegerile pe care le face o pun într-un pericol iminent.
Înainte să expire timpul, trebuie să răspundă la o singură întrebare: care e cea mai bună cale de a-ți trăi viața?
Cred că am fost și într-un moment al vieții în care mi-am pus la îndoială niște decizii, așadar am cumpărat-o … să văd care e răspunsul. 🙂
Povestea nu începe cu cel mai pozitiv ton, Nora, personajul principal, nu se află pe cea mai înaltă treaptă a bucuriei de sine, și simte că viața ei e prea amărâtă ca să mai conteze. Iar ca să-i pună capac, îi moare și pisica. Așadar, Nora se hotărăște să nu mai continue cu viața ei.
Doar că ceea ce se întâmplă mai apoi nu este exact moartea.
Nora ajunge în Biblioteca de la Miezul Nopții, o bibliotecă unde, îndrumată de o doamnă bibliotecară, poate alege să exploreze alte decizii sau alte opțiuni care ar fi putut să-i facă viața mai bună. Cel mai bun punct de pornire este cartea regretelor, o carte tare grea. Iar Nora regretase multe lucruri din viața ei… și uite așa începe explorarea vieților ”alternative”.
Nu voi continua cu povestea în sine, pentru că asta rămâne să o descoperiți voi. Ce mi s-a părut demn de menționat și de ce mi-a plăcut mult Biblioteca de la Miezul Nopții este felul relativ simplist, dar clar, în care explorează anxietatea vieților netrăite și în general a regretelor.
Cred că noi oamenii din ziua de azi, mari gânditori, mari anxioși, trăim mult mai mult în ”cum ar fi fost dacă”, ”dacă aș fi avut mai mulți bani, dacă aș fi arătat așa, dacă aș fi fost mai tânăr” etc. etc. etc. decât în actualul prezent. Un prezent în care ne asumăm decizii, în care unele lucruri dor, în care suntem conștienți că putem oricând alege un alt drum. Practic asta se întâmplă și în Bilioteca de la Miezul Nopții – Nora are posibilitatea să vadă cum ar fi arătat vieți similare despărțite de mici decizii, care ar fi schimbat viața ei.
Revin la noi, oamenii anxioși. 🙂 Cred că ne este foarte greu să trăim cu regrete și cu îndoieli – reflectă faptul că poate nu am fost cele mai bune versiuni ale noastre în acele etape ale vieții, și e dificil de acceptat asta. Și întotdeauna ne putem întreba ”Dar oare am făcut cea mai bună alegere?”. Nu cred că putem ști asta. Unele lucruri au sens doar dacă ne uităm în trecut, și nici atunci nu putem fi siguri.
Mă confrunt uneori cu dilemele acestea și îmi dau seama (iar cartea a fost un bun imbold) că nu se poate să stai ancorat în lumi paralele imaginare, în alte vieți care n-au fost, sau care nu sunt acum. Ce viață e și asta? Suntem oameni, greșim, luăm decizii proaste, avem regrete, și le cărăm în spate într-un sac închis la gură cu o funie pe care scrie ”dacă”. Asta ne împiedică să ne bucurăm de ce avem, să fim recunoscători pentru ce e bine, dar mai ales ne întunecă viziunea că putem ORICÂND face alegeri diferite, putem lua alt drum, putem chiar să reparăm niște lucruri, dacă ne dorim.
Poate una din cele mai mari provocări ale anilor 2000+: să ne acceptăm cum suntem și să învățăm cum să trăim cu noi. Cum? Folosesc un citat pentru a răspunde și a încheia:
„Cel mai bun mod de a învăța este să trăiești.”
Stai sa te intreb ceva prima data – ai mai citit ceva de Matt Heig? Cartea asta ai defini-o ca in acelasi stil precum celelalte ale lui? Intreb pt ca mi-ai facut pofta sa o citesc din primele tale randuri, dar celelalte 2 ce le-am citit eu de la Heig nu m-au chiar dat peste spate. Nu ca nu sunt bune, poate doar nu eram pe aceeasi frecventa, ca sa zic asa. Poate mi-au ajuns in maini la momentele cand aveam nevoie sa citesc altceva.
Whatever. Fix aveam nevoie de un imbold sa dau un add to bookster cart la ceva nou. Apoi cand am vazut numele de Nora (de mult ma gandesc ca daca o sa am vreodata o fetita o s-o botez asa), am citit superficial mai departe, ca stiam ca vreau s-o iau oricum si nu voiam sa risc sa aflu prea multe dinainte :))))
Ioana… eu zic ca-i un semn. :)) Si nu, nu am mai citit nimic de-al lui. 🙂 Dar poate o sa-ti placa asta!
Oh, nu ma face sa fac emotional shopping. Că la bookster nu o au.
Poate si asta-i un semn:D It will have its time!
Anca, acum mai mult ca niciodată vreau să citesc cartea asta. Nu pentru că aș vrea să învăț cum să trăiesc cu regretele mele pentru că am învățat deja că nu are rost să mă agăț de ce ar fi fost dacă. Asta am ales, asta trăiesc, de aici mai departe merg pe drumul pe care îl aleg în continuare. Dar am cochetat mult cu ideea acestei cărți și dacă nu o primesc de Crăciun mi-o cumpăr singură în ianuarie :)))).
P.S. Mi-a plăcut foarte mult recenzia.
Multumesc mult Andra:) Sunt curioasa daca o sa-ti placa!