Asta îi

Dragii mei, This is it sau, pe românește, intru în sesiune de luni, sunt și foarte ocupată cu AIESEC-ul, deci bye bye blogging pentru o perioadă. Poate o să am timp să mai trec pe la voi … mai vedem. Până atunci, țineți-mi pumnii pentru prima mea sesiune și .. ne recitim în februarie. 🙂 Vă pup, numai bine și să fiți fericiți!

P.S. E sticky post, de-aia apare cu moț. O să rămână așa până ies din sesiune. 🙂

Update: Am luat 8 la microeconomie. Aș avea mai multe de comentat aici, dar o las baltă, mă duc să continui învățatul la Drept. Update 2: Aparent, am luat 7 la Drept. Din nefericire nu m-am dus să-mi văd nota … și nu știu dacă am făcut 7 din 8, cât era maxim, adică 9 din 10 cu adaosurile parțialelor … sau e 7 notă brută, fără parțial sau cu parțial, se pare că era o listă necunoscută cu niște note pe care nu era trecută toată lumea care a fost prezentă la testele de la seminarii. Așa că na, până la orice altă veste, cică 7. La mate am luat 8, pe bune. Adică fără activitate de la seminar, fără nimic. Cât am scris, atâta am luat. 🙂

38 de comentarii

  1. Nu-l lasa pe Doxatul Dex sa te tulbure! Inca nu a atins varsta batranetii, vorbeste anticipat 🙂
    Iti doresc muuuuulta bafta la examene, sa fii inspirata, cunostintele sa iti zbarnaie prin creieras si sa le stapanesti voioasa 🙂 Si sa te odihnesti! Echilibru, da ? 🙂 >:D< Spor la invatat! :*

  2. Iti tin pumnii, wow, prima sesiune, cred ca o sa iei doar note de 10. 🙂
    In alta ordine de idei, noua adresa a blogului este http://www.summerday.ro(stiu, stiu, una pe gustul tau), te rog, daca ai bunavointa sa operezi modificarea si in blogroll. Merci mult.

    1. Am scris în P.S. că l-am făcut ”sticky post”, adică articol care să stea în topul paginii, cu un scop. Cum am mai scris încă două articole de la ăsta cu sesiunea, am zis să nu vă obișnuiesc cu o revenire falsă, așa că l-am făcut special, ca să se știe. 😀 E o opțiune în wordpress, dacă vrei să știi, o activezi înainte de publicarea articolului.

      1. aproape dublu-vreo 1800 si din cauza asta multe teste sunt grila.aparent foarte bine,dar raspunsurile se anuleaza in caz ca unul e bun si unul gresit(se aplica aceleiasi intrebari-nu se scade de la o intrebare la alta).eu deja am terminat.o sa dau o marire.

        1. Da, în alții ani erau și la noi tot atât de mulți studenți, dar s-a cam rărit numărul, vezi bine, a ajuns pe la jumătate.
          Unii profesori dau și la noi teste grilă, am auzit din alte serii … 🙂 Păi baftă, probabil o să dau și eu două măriri, dar în vară, că atunci e la noi sesiunea de măriri.

Dă-i un răspuns lui carbonaru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *