Ares, dar nu cum îl știți voi

”Seriously, seriously now ???” îi zicea Jennifer Aniston lui Gerard Butler în The Bounty Hunter. Așa mi-am zis și eu când am văzut proba de la Superblog … Ares. Nu, nu zeul războiului în mitologia greacă ci cea mai rapidă placă video din lume. Super. Și ce să fac eu cu așa o piesă în calculatorul meu, chiar și pentru o zi. Skateboarding-ul iese din discuție, pare-se. ASUS n-o să mă iubească pentru asta, dar scuze.

Nu pot să fiu decât sinceră. Știți asta deja, și rareori mă prefac, în scopuri nobile și supreme, dar atât. Îmi pare rău pentru această probă minunată, potrivită altora, nu mie, dar nu îmi pot imagina ce-aș face cu Ares-ul ăsta. Dacă ar fi un tip fain, aș povesti mai degrabă asta, dar așa … nu sunt o gamer-ă. Mă jucam și eu în tinerețe Delta Force Land Warrior, Unreal Tournament, Rollecoaster Tycoon și din alea. Acum însă am alte preocupări și nu mai folosesc leptoc-ul pentru jocuri. Nu m-am mai jucat de o sută de mii de ani. N-am timp, n-am chef, nu mă mai interesează. Cu mâna tot pe inimă mărturisesc că n-aș pierde o zi pentru jocuri dacă aș deține această placă video. ( care oricum nu cred că merge cu leptoc-ul meu ) Poate aș vedea un film bun …. 2 ore să zicem că pot să mă rup de la programul meu, merge pentru filme ?

Totuși, mi-a venit o idee. Dacă aș primi, pentru o zi sau mai multe ARES-ul, i l-aș oferi unui gamer adevărat, care să știe ce înseamnă ”3200 de procesoare de flux și o capacitate de 4GB de memorie GDDR5 la frecvența de 1.2GHz” pentru o placă video. Chiar și la mine acasă l-aș chema și l-aș lăsa să se joace în voie. Dacă nu pentru mine, măcar pentru cei care apreciază.

🙂

0 comentarii

  1. Stii, i-ai putea oferi placa asta si unui arhitect sau proiectant, sau a unui grafician/animator 3D. La performante de genu’ ala, rendering-urile ar fi de vis 😉

  2. Si eu, si eu. Da-mi mie placa video. Stiu ce sa fac cu ea. Se pare ca costa 1000 de euro sau dolari (nu m-am lamurit) asa ca e o investitie. Varianta cu skateboardul e buna. Si stii cum? Alimentezi skatul cu o batie, prinzi placa video si te folosesti de ventilatorul puternic de la cooler ca sa te deplasezi. Erai chiar pe aproape.

  3. Gamerita sunt „de weekend” adicatelea cand am timp liber (in weekend) si nu am ce face (slabe sanse). Ca joc chestii gen Age of Empires sau Heroes…e partea a doua. NFS imi place si am jucat si Ghotic 3. Placa aia „avion” e misto sa o testezi.. dar in rest… oricum iti tb si restul componentelor pe masura :))

Lasă un răspuns la miscellaneous11 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *